Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan este pomenit în Biserica Ortodoxă la data de 4 martie.
Viaţa Sfântului Gherasim de la Iordan: Aici
 |
| Fresca din biserica Sf. Dionisie din Zakynthos, Grecia |
© Copyright foto: http://dositeea.blogspot.com
Din viaţa Sfântului Gherasim de la Iordan:
"Acestui
mare plăcut al lui Dumnezeu i-a slujit o fiară necuvîntătoare, ca un om cu
pricepere, din care pricină fericiţii părinţi Ioan Evirat şi Sofronie sofistul
scriu aşa în Limonar: Am venit în lavra lui ava Gherasim, care era departe
ca de o stadie de la Iordan. Iar monahii care vieţuiau acolo ne-au spus despre
ava Gherasim că, umblînd el prin pustiul Iordanului, l-a întîmpinat un leu
bolnav, care i-a arătat piciorul în care intrase un ghimpe mare, încît i se
umflase piciorul. Leul se uita spre stareţ cu ochi blînzi şi, deşi nu spunea
cuvinte fiind necuvîntător, însă cu chip smerit ruga pe stareţ să-l vindece.
Stareţul, văzîndu-l că este într-o nevoie ca aceea, a şezut şi, luînd piciorul
fiarei, a scos spinul. Apoi curăţindu-i rana bine, a învăluit-o cu un petec
şi i-a dat drumul. Iar leul, după ce s-a vindecat, nu l-a mai părăsit pe stareţ,
ci, ca un ucenic, umbla după dînsul ori unde se ducea, încît se mira stareţul
de recunoştinţa cea bună a fiarei. De atunci îl hrănea stareţul, dîndu-i uneori
pîine, iar alteori linte.[...]
Şi a numit leul Iordan. Iar după ce Cuviosul Gherasim s-a dus către Domnul şi s-a îngropat
de către părinţi, după a lui Dumnezeu purtare de grijă leul nu s-a aflat atunci
în lavră. Venind după puţină vreme, îşi căuta stareţul său. Iar Savatie, ucenicul
lui Gherasim, văzînd leul, a zis către dînsul: "Iordane, stareţul nostru ne-a
lăsat sărmani şi s-a dus către Domnul!"
Apoi îi dădu hrană, zicîndu-i: "Ia şi mănîncă!" Dar leul nu
voia să primească hrană, ci lua aminte adeseori încoace şi încolo şi căutîndu-şi
stareţul, adică pe Cuviosul Gherasim, răcnea foarte tare, mîhnindu-se. Iar
Savatie şi ceilalţi bătrîni îl mîngăiau, zicîndu-i: "S-a dus stareţul către
Domnul, lăsîndu-ne pe noi!" Dar nu puteau să-l potolească din strigare; şi
cu cît ei socoteau a-l mîngîia prin cuvinte, el cu atît mai mult se tînguia
şi făcea mare strigare, răcnind şi schimbînd glasuri şi cu faţa şi cu ochii,
arătîndu-şi mîhnirea pe care o avea nevăzîndu-şi stareţul.
Atunci i-a zis părintele Savatie: "Dacă nu ne crezi, mergi
cu noi şi-ţi vom arăta locul unde zace stareţul". Şi luîndu-l, l-au dus la
mormîntul unde era îngropat Cuviosul Gherasim. Mormîntul era departe de biserică,
ca la cinci paşi de picior. Stînd părintele Savatie deasupra mormîntului Cuviosului
Gherasim, a zis către leu: "Iată aici este îngropat stareţul nostru!" Şi,
plecîndu-şi genunchii deasupra mormîntului stareţului, părintele Savatie plîngea.
Leul, auzind acestea şi văzînd pe Savatie, se bătea şi el
cu capul de pămînt, răcnind tare; după aceea a murit îndată deasupra mormîntului
stareţului. Însă aceasta s-a făcut nu pentru că leul a avut suflet cuvîntător,
ci Dumnezeu a voit să preamărească pe cel ce L-a preamărit pe El, adică pe
Sfîntul Cuviosul Gherasim, nu numai în viaţă, ci şi după moarte. Apoi să ne
arate nouă, cîtă ascultare aveau fiarele către Adam în Rai, mai înainte de
a lui neascultare şi cădere din Rai." Integral. AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu