Din viaţa Sfintei Agnia:
"Tînără era cu anii, dar bătrînă cu înţelegerea cea desăvîrşită, tînără
cu trupul, iar în sufletul ei era înţelepciunea cărunteţelor; era frumoasă la
faţă, dar mai frumoasă cu credinţa.
Fiind de bun neam şi prea frumoasă, prin frumuseţea sa a atras
la sine ochii şi inima oarecărui tînăr, care era fiul lui Simfronie, eparhul
cetăţii;[...]
Eparhul, mîniindu-se foarte tare, a poruncit să dezbrace
pe sfînta şi s-o ducă goală în casa de desfrînare, iar crainicul striga astfel:
"Agnia, rău credincioasa fecioară, care a hulit pe zei ca o desfrînată, se dă
în casa de desfrînare". Şi fiind dezgolită sfînta fecioară spre batjocură, Dumnezeu
nelăsînd pe aceea care nădăjduia spre El, nici lăsînd să fie ruşinată şi batjocorită
mireasa Sa, îndată a făcut să crească perii capului ei atît de mari, încît tot
trupul ei cu totul l-a acoperit, ca o haină prea frumoasă, încît nimeni nu putea
să-i vadă goliciunea ei.
Apoi, intrînd în casa cea de păcat, a văzut pe îngerul lui Dumnezeu,
pe păzitorul cel gata al fecioriei sale, care atît de mult a luminat-o pe ea
cu o negrăită lumină, încît pentru mărirea slavei, nu puteau să caute la dînsa
ochii celor fără de ruşine şi necuraţi; pentru că strălucea cămara aceea ca
soarele, cînd străluceşte întru puterea sa; şi cu cît încerca cineva cu mai
iscoditori ochi să caute la dînsa, cu atît se întunecau ochii lui de chipul
cel nevăzut; iar cînd a început a se ruga fecioara, a văzut înaintea sa o haină
albă, ţesută nu de mîini omeneşti, ci de mîini îngereşti, cu care îmbrăcîndu-se
şi văzînd-o potrivită staturii sale, a zis: "Mulţumesc Ţie, Doamne al meu, Iisuse
Hristoase, că rînduindu-mă în rîndul roabelor Tale, această haină mi-ai dăruit
mie".
Şi veneau mulţi răzvrătiţi cu mintea şi aprinşi
cu pofta; dar temîndu-se de slava aceea ce înconjura pe fecioară şi cunoscînd
dumnezeiasca putere ce apăra fecioria ei, se înţelepţeau şi închinîndu-se, ieşeau
de acolo.
Apoi, însuşi tînărul acela, începătorul răului, a venit cu prietenii
săi, plin de patima desfrînării, vrînd să facă silă sfintei fecioare şi văzînd
că cei care intraseră şi ieşiseră mai înainte de dînsul nimic au sporit, îi
batjocorea, numindu-i neputiincioşi şi mişei; deci, a intrat singur cu îndrăzneală,
în cămara în care se ruga sfînta, şi văzînd cereasca strălucire, n-a dat cinste
slavei Domnului, ci fără de ruşine, s-a repezit la mireasa lui Hristos; şi mai
înainte de a se atinge el cu mîna de dînsa, îndată a năvălit asupra lui diavolul,
şi aruncîdu-l tare la pămînt, l-a sugrumat şi l-a lăsat fără de suflet. Iar
tinerii cei ce veniseră cu dînsul, văzînd că el zăboveşte mult acolo, socoteau
că el săvîrşeşte lucrul păcatului; unul din cei mai iubiţi prieteni ai lui vrînd
să-l laude, a intrat acolo, dar găsindu-l fără suflet, a început a striga cu
mare glas: "Bărbaţi romani, ajutor! Iată, fermecătoarea aceasta cu vrăjile sale
a omorît pe fiul eparhului".
Alergînd îndată mulţime de popor şi văzînd ceea ce se făcuse,
unii o numeau fermecătoare, alţii nevinovată; însă tatăl celui mort, auzind
de aceasta, a mers degrabă în popor şi văzînd pe fiul său zăcînd fără de suflet,
cu tînguire a zis către dînsa: "O! fără de omenie şi mai rea decît toate femeile,
pentru ce ai omorît pe fiul meu? Au n-ai putut cu altul oarecare să-ţi arăţi
puterea meşteşugul vrăjilor tale? Vai, mie, ce-ai făcut? Spune-mi cum l-ai ucis
pe el?"
Sfînta, cu blîndeţe, i-a răspuns: "Acela a cărui voie poftea
s-o împlinească fiul tău, adică cel din început vrăjmaş al neamului omenesc,
care are putere asupra desfrînaţilor şi netemătorilor de Dumnezeu şi mai ales
asupra batjocoririlor de fecioare, acela l-a ucis pe el; pentru că toţi cei
care mai înainte de el au intrat sînt vii şi sănătoşi, de vreme ce au dat cinste
Dumnezeului tuturor, Cel ce a trimis pe îngerul Său să mă îmbrace în această
haină a milostivirii şi să-mi păzească întreaga fecioria mea, cea din scutece
făgăduită lui Hristos. Deci, văzînd toţi luminarea cea îngerească, se închinau
şi ieşeau fără vătămare, iar fiul tău fiind fără ruşine şi vrînd să se atingă
de mine, îndată l-a dat pe el îngerul cel dumnezeiesc satanei, spre această
amară şi necinstită moarte, pe care o vezi. Şi iată, nu cu ale mele farmece,
precum ţie ţi se pare, ci cu puterea şi cu porunca îngerului lui Dumnezeu este
omorît".
Eparhul a zis către dînsa: "Ca să mă încredinţez că nu cu farmece
ai făcut-o, roagă pe îngerul tău ca să învieze pe fiul meu". Răspuns-a sfînta:
"Deşi sînteţi nevrednici în necredinţa voastră de o minune ca aceasta, dar pentru
că a venit ceasul ca puterea Domnului meu Iisus Hristos să fie arătată şi preamărită,
ieşiţi toţi de aici ca să fac obişnuitele rugăciuni Dumnezeului meu".
Deci, cînd se ruga cu faţa la pămînt, plîngînd, atunci îngerul
Domnului arătîndu-se, a ridicat-o pe ea şi a înviat pe tînărul cel mort. Ieşind
afară, a început a striga cu glas mare: "Unul este Dumnezeu în cer şi pe pămînt
şi pe mare, Dumnezeul creştinesc şi alţi zei nimic nu sînt, fără numai înşelăciune
a rătăcirii, aducînd şi lor şi altora pierzanie veşnică". Acestea auzindu-le
şi văzîndu-le mulţi din popor, au crezut în acea zi 160 de oameni şi, mergînd,
s-au botezat. Dar acestora, puţin mai pe urmă, necredincioşii le-au tăiat capetele,
împreună cu al tînărului celui înviat.[...]
Aspazie, luînd puterea, a poruncit ca în mijlocul cetăţii să
facă un foc şi să arunce pe Sfînta Agnia spre ardere. Şi fiind aruncată sfînta,
îndată s-a despărţit văpaia în două părţi, făcîndu-i în mijloc loc şi răcoare,
iar asupra celor ce stăteau împrejur, focul se întindea şi-i ardea. Poporul văzînd
pe fecioară nearsă, socotea că aceea nu are putere dumnezeiască, ci vrajă.
Aspazie, nesuferind
tulburarea poporului, a poruncit să înfigă sabia în grumazii sfintei. Şi astfel
Mucenita lui Hristos Agnia, roşindu-se cu sîngele său, s-a dus la nunta Mirelui
Celui fără de moarte." Integral, Aici
Viaţa Sfintei Muceniţe Agnia: Aici