miercuri, 28 decembrie 2011

Sf. Anisia din Tesalonic

Sfânta Muceniţă Anisia este pomenită pe 30 decembrie.




Fotografii din catedrala Sf. Dimitrie din Tesalonic, unde se află şi moaştele Sfintei Anisia

© Copyright foto: http://dositeea.blogspot.com

Notă:
Preluarea imaginilor de pe acest blog se poate face numai cu menţionarea sursei . Vă mulţumesc.
Email: dositeea32@gmail.com


Din acatistul Sfintei Anisia:
"Bucură-te, că ai fost hrănită cu învăţăturile dreptei credinţe;
Bucură-te, că în loc de lapte ai primit mai mult hrană duhovnicească;
Bucură-te, că buna cuviinţă ţi-ai arătat pe chipul tău, deşi erai tânăra cu vârsta;
Bucură-te, că adeseori udai pământul în rugăciunile tale;
Bucură-te, că înţelepciunea ta a întrecut cu mult pe cea a înşelătorului;
Bucură-te, că vrăjmaşul a pierit cu sunet, neizbutind nimic împotriva ta;
Bucură-te, căci cu toată osârdia ţi-ai păzit fecioria trupului şi a sufletului;
Bucură-te, că până la cea din urmă a ta suflare ai luptat împotriva uneltirilor diavolului;
Bucură-te, căci cu amar se tânguia vrăjmaşul când s-a văzut biruit;
Bucură-te, că spre Domnul ai aruncat grija ta după îndemnul proorocului David;
Bucură-te, mieluşeaua cea fără de răutate a Păstorului Cel Bun;
Bucură-te, că Domnul te-a încununat pentru vitejia luptelor tale;
Bucură-te, că deşi femeie fiind ai avut tărie întocmai ca un bărbat;
Bucură-te, că vârsta ta nu te-a împiedicat a lua cununa biruinţei;
Bucură-te, că inima ta era plină de dorul lui Hristos;
Bucură-te, că Heruvimii ţi-au făcut cărare către Tronul Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, că diadema frumuseţii şi a fecioriei ai luat;
Bucură-te, că până la sfârşit ai suferit ispitele vieţii;
Bucură-te, că mântuire ţi-au pricinuit ţie toate acestea;
Bucură-te, că cetele îngerilor s-au mirat de tăria ta;
Bucură-te, că te-au însoţit până la tronul Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, că demonii nu au avut cu ce să te învinuiască;
Bucură-te, că nu ai părăsit calea cea îngustă şi cu chinuri;
Bucură-te, că ai umblat pe ea fără şovăire;
Bucură-te, că ai dat mulţumire lui Dumnezeu pentru toate în viaţa;
Bucură-te, că ţi-ai dus crucea ta cu faţa veselă;
Bucură-te Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!"Sursa 

Viaţa Sfintei Anisia: Aici

Acatistul Sfintei AnisiaAici


6 comentarii:

Ionut admin spunea...

Mi-e tare drag numele acestei sfinte.

Numele de fata Anisia este de origine greceasca si deriva din cuvantul "anisa" care inseamna unic, singular, fara pereche, inegalabil.

In caledarul ortodox se sarbatoreste pe 30 decembrie Sfanta Mucenita Anisia din Tesalonic. Acesta a trait in vremea imapratului Maximilian intr-o familie credincioasa si cu multa avere iar dupa decesul parintilor sai, Sfanta Anisia si-a vandut toata averea si toti banii i-a impartit saracilor si celor nevoiasi, apoi s-a retras si a trait doar din ceea ce obtinea muncind.
In acea vreme imparatul Maximian a decretat ca oricine poate ucide in voie crestinii fara sentinta si judecata. Astfel ca intr-o zi cand se intorcea de la biserica, Sfanta Anisia s-a intalnit pe drum cu un ostas ce se inchina la idoli si care a tarat-o spre altarele idolesti. Vazand ca se impotrivea ostasul era si mai indarjit sa o forteze sa se jertfeasca demonilor iar cand Sfanta Anisia a marturisit ca este crestina, ostasul s-a maniat si a ucis-o.

Unknown spunea...

Multumesc, Ionuţ! Într-adevăr, Anisia este un nume frumos.

Marianna spunea...

Foarte frumoase imagini, Andreea! Mulţumesc!
Şi mie mi-e drag numele acesta...Sfânta Anisia să mijlocească şi pentru noi!

Unknown spunea...

Cu mult drag, mă bucur să aflu că v-au plăcut!

Unknown spunea...

De unde pot cumpara icoane sf Anisia ?

Unknown spunea...

Rebeca, încearcă la magazinele bisericeşti. Sper să găseşti acolo.

AddThis

Find us on Facebook

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Dositeea

Abonaţi-va la acest blog

Copyright © 2011-2014 http://dositeea.blogspot.com



Vizite (de la 1 aug. 2011)

From 22 nov. 2011

View My Stats