Ce să facem atunci când ne simţim încercaţi la maximum? ( Părintele Rafail Noica)

"Vorbiţi despre acele momente când suntem duşi până la limită, până la capătul puterilor noastre şi îndrăznesc să adaug: dincolo! Dincolo de limita asta! [...]
Voiam să spun că în momentele în care eşti dus la limită sau cum o trăieşti, poate dincolo de limită – aş vrea să vă împărtăşesc şi lucrul acesta, pe care de la Părintele Sofronie l-am învăţat: nu uitaţi (Dumnezeu să vă pună în inimile voastre) că asta reprezintă şi măsura încrederii pe care Dumnezeu ţi-o arată! Deci măsura suferinţei este şi măsura încrederii pe care Dumnezeu o are în tine, suflet slab, păcătos, neputincios, dus la limită, dincolo de limită! Ne duce Dumnezeu dincolo de limită, dar… ni se lărgesc limitele.
Şi dacă avem răbdare în momentele alea… Şi ce răbdare? Zi: „Doamne!” Şi dacă nu poţi să zici nimic, nu uita că te iubeşte acel Doamne! Simţi că nu există? Nu importă! Să simţi tot ce vrei să simţi sau tot ce vrea dracul să simţi, continuă… 
Cu Dumnezeu nu există decât biruinţă! Treci pragul ăla şi o să vezi că limitele ţi s-au lărgit [...]

Astea două lucruri aş vrea să vă împărtăşesc: formulă de scăpare nu este… Dacă vreţi ca formulă un singur cuvânt ar fi: asumare. Să ne asumăm acel moment, în încrederea în acel Dumnezeu care ne iubeşte. Răspunzând cu încredere la încrederea pe care Dumnezeu ne-o arată ca sa ne trateze în felul ăsta.
Dau un exemplu: se zice că Lazăr era prietenul lui Hristos. Uitaţi-vă în imnologia săptămânii ăsteia şi mai ales sâmbătă (Sâmbăta lui Lazar) si duminică. Uitaţi cum Hristos zice: „S-a îmbolnăvit Lazăr“. Dar nu s-a dus să facă ceva ca să îl vindece. L-a lăsat să moară, l-a lăsat patru zile în mormânt, până când să se împută ( în Cuvântul Evangheliei), adică să înceapă să intre în putrejune, în stricăciune trupul lui. Sunt patru învieri despre care ne vorbesc Evangheliile şi este un crescendo. Celelalte trei ar putea fi ceea ce numim astăzi moarte clinică. Cu Lazăr în niciun caz! Nu din moarte l-a scos, din stricăciune!!! Dumnezeiasca putere care dintru nimic a scos toată făptura. Da! Dar cu cine ar putea face Hristos o aşa lucrare, decât cu unul care cu adevărat este prietenul lui Hristos? În Lazăr a avut încredere, că Lazăr o să poată să ia asupra-şi canonul ăsta greu, durerea morţii ….Cu cine, decât cu Lazăr? Când a zis Hristos: „Dar boala asta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu“, cine decât un adevărat prieten, care avea deplină încredere în Hristos putea să poarte aşa un canon pentru a proslăvi pe Dumnezeu prin suferinţele lui? Bineînţeles că prieten era Lazar, şi mare! Şi într-o măsură şi tu eşti aşa, ca Lazăr, în momentul când te simţi depăşit şi dus de aparenta nepăsare a lui Dumnezeu faţă de tine dincolo de limita ta. Nu e nepăsare! Să ai încredere că Cel care te tratează aşa ca pe Lazăr te tratează cu acelaşi grad de încredere, pe care o are în tine, cel puţin atâta pe cît doreşti tu…
Şi Dumnezeu să vă dea restul, că restul este răbdare, şi de multe ori nu este nevoie de multa răbdare. Şi dacă ştim să ne asumăm momentele acelea, … vai ce învieri…"
[de la minutul 17 până la minutul 24] 

Vă invit să ascultaţi tot fragmentul, este minunat!