Pagini

vineri, 3 februarie 2012

Sfântul Partenie, vindecătorul cancerului

Sfântul Partenie, Episcopul Lampsacului, este prăznuit în data de 7 februarie.
Sfintele sale moaşte se găsesc în Grecia, la Mănăstirea Makrimallis din insula Evia şi în România, la Mănăstirea Văratec.










Fotografii realizate în biserica Mănăstirii Makrimallis, unde se află moaştele Sfântului Partenie de Lampsakos





"Sfântul Partenie a primit de la Dumnezeu un har atât de bogat, încât a fost înzestrat şi cu puterea de a învia morţii. În viaţa lui citim că a înviat trei morţi.
Acest sfânt atât de mare, cu atât de multe şi mari minuni săvârşite în viaţa lui de pe pământ, a rămas în mare parte necunoscut şi ascuns timp de secole, cel puţin în ultimele secole. 


Preamilostivul Sfânt Partenie săvârşeşte iar zilnic minuni uimitoare, ca odinioară, copleşindu-i cu binefacerile sale în zilele noastre pe cei care se apropie de el cu credinţă şi-l cheamă într-ajutor. Îl uşurează pe omul nefericit din vremurile noastre de orice fel de boală trupească şi sufletească şi, mai ales, îl eliberează de demoni, dar şi de boala blestemată care biciuieşte astăzi omenirea, cancerul. Este în mod deosebit sfântul tămăduitor al cancerului."


Fragment din cartea "UN SFÂNT DIN VECHIME VIU PRINTRE NOI- SFÂNTUL PARTENIE DIN LAMPSAKOS (Sfântul ocrotitor al bolnavilor de cancer)", scrisă de Maria Meletiou Makri, Editura Bunavestire


"A venit într-una din zile la dînsul un om, avînd în sine un duh necurat - care de multă vreme locuia într-însul - şi nu putea omul acela să gonească diavolul din el. Dar apropiindu-se de omul lui Dumnezeu, adică de Partenie, i-a făcut plecăciune, iar sfîntul, cunoscînd că într-însul este duhul necurat, nu i-a răspuns; diavolul, tulburîndu-se în om, a zis sfîntului: "Fiindcă am dorit să te văd, pentru aceea ţi-am făcut plecăciune, iar tu de ce nu mi-ai răspuns?" Sfîntul Partenie i-a zis: "Iată, m-ai văzut". Diavolul a zis: "Te-am văzut şi te-am cunoscut". Grăit-a sfîntul: "Dacă m-ai văzut şi m-ai cunoscut, atunci ieşi de la zidirea lui Dumnezeu". Zis-a lui diavolul: "Rogu-mă ţie, nu mă izgoni din lăcaşul meu, în care de atîta timp locuiesc". Sfîntul l-a întrebat: "De cît timp locuieşti într-însul?" Răspuns-a diavolul: "Din copilăria lui şi de nimeni nu am fost cunoscut pînă acum, decît numai de tine care mă izgoneşti, precum văd; iar de mă vei izgoni de aici, unde îmi vei porunci să mă duc?"
Sfîntul i-a zis lui: "Îţi dau eu un loc unde să mergi". Zis-a lui diavolul: "Mi se pare că îmi vei zice să mă duc în porci". Grăit-a lui sfîntul: "Ba nu, îţi voi da ţie un om, în care intrînd să locuieşti, dar numai din acesta acum să ieşi". Zis-a diavolul: Cu adevărat o vei face aceasta, sau numai grăieşti aşa că să mă scoţi de aici?" Grăit-a sfîntul: "Cu adevărat îţi zic că am un om gata, în care, intrînd, să locuieşti de vei voi, dar să ieşi din omul acesta degrabă". Diavolul, plecîndu-se la nişte cuvinte ca acestea, cerea să-şi cîştige făgăduinţa de la dînsul. Atunci Sfîntul Partenie, deschizîndu-şi gura, a zis: "Iată, eu sînt omul, intră şi locuieşte în mine". Iar diavolul, ca de foc arzîndu-se, i-a strigat: "Vai mie, în bun vas locuind eu, după atîta timp mă izgoneşti. Mare rău îmi vei face de voi intra în tine. Cum voi putea să intru în casa lui Dumnezeu?" Acestea zicîndu-le diavolul, a ieşit din om şi s-a dus în locuri pustii şi neumblate, iar omul acela a rămas sănătos, prin darul lui Hristos şi lăuda pe Dumnezeu." Integral, AICI


Viaţa Sfântului Partenie-Aici

Acatistul Sfântului Partenie-Aici


Cartea scrisă de Maria Meletiou Makri- UN SFÂNT DIN VECHIME VIU PRINTRE NOI: SFÂNTUL PARTENIE DIN LAMPSAKOS (Sfântul ocrotitor al bolnavilor de cancer)  poate fi cumpărată de Aici


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu